intimfree

Poveste

Erau odata un baiat si o fata care se iubeau foarte mult. Dar erau amandoi saraci, asa ca au cazut de acord sa astepte pana ce baiatul va face destui bani, pentru a putea trai confortabil. Atunci se vor casatori si vor trai fericiti. I-a trebuit mult sa-i faca, intrucat strangerea banilor este o treaba tare inceata, iar el dorea, din moment ce o facea, sa adune destul pentru a fi cu adevarat fericiti. In cele din urma si-a atins scopul si s-a intors acasa bogat!
Atunci s-au intalnit din nou in salonasul saracacios mobilat unde se despartisera. Dar nu au stat la fel de aproape ca in trecut. Caci ea traise singura atat de mult, incat luase apucaturi de fata batrana si se simtea foarte enervata ca el ii murdarise covorul cu ghetele pline de noroi. Iar el trudise atat de mult pentru a castiga bani, incat devenise dur si rece ca insisi banii si facea eforturi sa se gandeasca la ceva afectuos pe care i l-ar putea spune.
Asa ca, pentru un timp, au stat unul de o parte si altul de cealalta a ornamentului care imita semineul adevarat, amandoi intrebandu-se de ce au varsat lacrimi atat de fierbinti cand erau saraci!In goana dupa bani....pierdusera dragostea! Acum.... erau doi straini care la despartire si-au spus "La revedere!", si s-au simtit usurati.Timpul duce totul cu el! Nu lasati dragostea sa moara......ingrijiti-o ca pe cea mai firava floare! Daca dragostea moare, viata voastra va fi goala si lipsita de sens!

http://www.youtube.com/watch?v=NapiNpBfiEU&feature=related

Umor englezesc

Suna telefonul:
- Alo, senor Rod ? Aici este Ernesto, ingrijitorul d-voastra de la casade la tara. Rod: Da Ernesto, ce pot sa fac ptr.tine? Ernesto: Oh,am sunat, senor Rod, sa va anunt ca papagalul d-voastra amurit. Rod: Papagalul meu?! Tocmai papagalul meu vorbitor care a cistigat multepremii internationale? Ernesto: Da senor, acela. Rod: Ce nenorocire, am cheltuit o avere cu papagalul asta. De ce amurit? Ernesto: A mincat carne stricata. Rod : Carne stricata?! Cine dracu l-a hranit cu carne stricata? Ernesto:Nimeni senor, a mincat el singur carne de cal mort. Rod: Cal mort? Ce cal mort? Ernesto: Calul dumneavoastra pursinge, senor... Rod: Nepretuitul meu cal pursinge, multiplu campion, este mort? Ernesto: Da senor, a murit de epuizare tragind la caruta cu apa. Rod: Ai innebunit de tot? Ce dracu' tot spui acolo? Ce caruta cu apa? Ernesto: Cea pe care o foloseamm sa stingem focul, senor. Rod: Dumnezeule ! Ce tot spui? Care foc? Ernesto: Focul de la casa dumneavoastra senor. O luminare a cazut si aaprins draperiile si perdelele... Rod: Ce dracu' vrei sa spui, ca mi-a luat foc casa de la o luminare? Ernesto: Si, senor.Rod: Pai avem electricitate !!! Pentru ce mama dracu' era luminareaaprinsa? Ernesto: Senor, luminarea era aprinsa pentru inmormintare. Rod: CARE NENOROCITA DE INMORMINTARE ?!!! Ernesto: A sotiei d-voastra, senor Rod. Rod:....................!!!!!!!!!!!....????Ernesto: Sa vedeti, a venit intr-o noapte acasa pe intuneric si eu amcrezut ca este un hot. Asa ca am lovit-o cu crosa d-voastra de golf,model Tiger Woods Nike Driver. Rod:............................Rod!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!Rod: Ernesto! Daca mi-ai rupt crosa aia esti intr-un mare rahat

POVESTE

Timpul a scris în mine o poveste.
Ce este timpul meu? Ce este ziua aceasta?! Este dezvăluirea culorilor, miresmelor şi amintirilor… este…anotimpul amorurilor târzii şi al regăsirilor pustii,…este…vremea despărţirilor melancolice,…este…uitare şi chemare,….prăbuşire şi înălţare,…căutare şi pierdere,…găsire şi rătăcire,…mister şi revelaţie… Sunt EU! Păşesc pe covorul moale al frunzelor de viaţă…mă aplec şi îmi culeg demnitatea, trăirile, mă culeg pe mine imaginar şi mă ascund în căuşul palmei, să nu dispar ca o molcomă ceaţă de dimineaţă; prin foşnetul orelor mă caut, ca din sentimente să-mi fac rouă pentru mâine, pentru gânduri curate şi frumoase; îmbrăţişez cântul frunzelor în bătaia vântului din nopţile de nelinişti şi tăceri, chiar dacă ploaia a lovit cu pumnii în dorinţă, în speranţă… M-am ascuns în şoaptele nopţii să-mi frământ a mia oară gândurile… M-a apucat un dor nebun… Şi visez că încă mai pot visa, că încă mai am dorinţe… dar oare mai am? Nu mai suntem atenţi la ce facem şi la ce rostim. Cuvintele au devenit valuri de ceaţă care pier o dată cu noaptea. Ne comportăm precum roboţii, acele mecanisme prost create. Pentru noi, nu finalitatea actelor e importantă şi necesară, ci momentul prezent, care nu oferă decât o imagine iluzorie a “ceva” ce într-un final se dovedeşte a fi un lucru egoist. Cuvintele dau năvală precum cascadele de munte. Sunt reci şi tăioase. Lasă un gust, un iz şi-o amintire care îngheaţă orice zâmbet şi privire…egoism…Azi, cuvintele nu mai au acea sevă mieroasă, acel gust de dulce surâs. Azi au adevenit apăsătoare şi tendenţioase… credem că ne-am maturizat. Complicăm lucrurile fără să ne dăm seama şi tot ce reuşim să facem e să îngreunăm propria ascensiune în rândul “celor mari”. În zadar ne străduim să exprimăm idei şi sentimente care…pentru majoritate nu sunt decât banalităţi. Nu avem timp să regretăm şi totuşi o facem. Nu avem timp să privim înapoi şi totuşi trăim în trecut, ne hrănim cu amintiri şi ecouri… ne pătăm sufletul şi îmbătrânim…

Pentru tine, omule care nu vezi, nu simţi…nu auzi! JEANNE72001

POVESTE

A fost odata ca niciodata o insula pe care traiau toate sentimentele: fericirea, tristetea, stiinta si multe altele, incluzand iubirea. Intr-o zi toate sentimentele au fost anuntate ca insula se va scufunda pe fundul oceanului. Asa ca sentimentele si-au pregatit barcile de plecare. Iubirea a fost singura care a ramas. Ea a vrut sa pastreze paradisul insulei pana in ultimul moment. Cand insula s-a scufundat aproape toata, Iubirea a decis ca e timpul sa plece. A inceput sa caute pe cineva caruia sa ii ceara ajutor. Tocmai atunci s-a intamplat ca Bogatia trecea pe acolo intr-o barca mare. Iubirea a intrebat: Bogatie, pot veni cu tine pe barca ta? Bogatia a raspuns: Imi pare rau dar este mult aur si argint pe barca mea si nu mai este loc si pentru tine. Atunci Iubirea s-a decis sa intrebe pe Vanitate. Ea a strigat: Vanitate, te rog ajuta-ma. Nu pot sa te ajut, esti uda toata si mi-ai strica frumoasa barca.- spuse Vanitatea. Apoi Iubirea o vazu pe Tristete. Iubirea zise: Tristete, lasa-ma te rog sa merg cu tine. Tristetea a raspuns: Iubire, imi pare rau dar acum simt nevoia sa fiu singura. Apoi Iubirea a vazut pe Fericire. Iubirea a strigat tare :Fericire, ia-ma cu tine te rog. Dar Fericirea se bucura prea tare ca sa mai auda pe Iubire strigand. Atunci Iubirea a inceput sa planga. Tocmai atunci auzi o voce spunand: Vino Iubire, am sa te iau cu mine in barca. Era un batran. Iubirea s-a simtit asa de binecuvantata si s-a bucurat asa de tare incat a uitat sa intrebe pe batran numele. Cand a sosit la mal batranul si-a urmat drumul. Iubirea a realizat cat de mult ii datoreaza acestuia. Atunci a intrebat pe Stiinta si aceasta i-a raspuns: A fost Timpul - ii spuse aceasta. Dar de ce m-a ajutat Timpul cand nimeni altcineva nu m-a ajutat? - a intrebat Iubirea. Stiinta a zambit si cu adanca intelepciune si sinceritate a raspuns: Pentru ca doar Timpul este capabil sa inteleaga cat de minunata e Iubirea.

Abonați-vă la: Postări (Atom)